Legislația camerelor de supraveghere - prevederi GDPR

Pot fi considerate înregistrările video date personale?

Înainte de a înțelege legislația românească în privința supravegherii video, este important să înțelegi de ce înregistrările video sunt considerate date cu caracter personal. European Data Protection Supervisor consideră că, atât timp cât înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere pot duce la identificarea unor persoane, atunci ele pot fi clasificate ca date personale.
Ele nu pot releva doar informații despre identitatea unei persoane, ci și informații despre locul în care se află o persoană și activitatea pe care o întreprinde. Tocmai de aceea este nevoie ca și înregistrările video ale camerelor de supraveghere să poată fi reglementate în același fel cu alte tipuri de date cu caracter personal.
Cadrul legislativ

Implementarea GDPR a fost făcută începând cu 25 mai 2018, prin adoptarea Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date. Deși actul normativ a fost adoptat concomitent de toate statele membre UE, el oferă explicit fiecărei țări dreptul de a detalia normele de aplicare, prin Articolul 88: „Statele membre pot prevedea norme mai detaliate pentru a asigura protecția drepturilor și a libertăților cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal”.
În acest sens, Parlamentul României a adoptat Legea 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016. Acest act normativ reglementează doar supravegherea video făcută de angajator la locul de muncă.
În schimb, instalarea camerelor de supraveghere în spațiile publice sau private este reglementată de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, dar și de Decizia nr. 52/2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video.
În ce condiții pot fi montate camerele de supraveghere

Atât în cazul spațiilor publice, cât și al celor private este obligatoriu ca prezența camerelor video să fie semnalată. Dacă proprietarii spațiilor private au dreptul să-și instaleze camere cu scopul protejării locuințelor sau a afacerilor, în spațiile publice nu pot fi instalate camere de supraveghere decât de firmele licențiate de Poliția Română.
De asemenea, este interzisă montarea camerelor în spații unde ar putea atenta la intimitatea unei persoane, precum cabine de probă, vestiare, toalete și altele similare.
Supravegherea video a angajaților la locul de muncă este o situație puțîn mai dificil de gestionat, deoarece, conform Legii nr. 190/2018, aceasta nu poate fi realizată de angajator decât dacă reușește să demonstreze că este singura soluție pentru bună funcționare a afacerii sale.
De asemenea, angajatorul trebuie să demonstreze că alte metode mai puțîn invazive prin care și-ar fi putut atinge scopul au eșuat și că singurul demers rămas este supravegherea video. El trebuie să informeze în mod explicit angajații despre camerele instalate, să se consulte (dacă este cazul) cu sindicatul salariaților și să-și argumenteze decizia.
Un angajator are dreptul de a stoca date cu caracter personal atât timp cât are nevoie pentru a le prelucra, însă această perioada nu poate depăși 30 de zile. Există, desigur, și cazuri în care legea poate reglementa un timp mai mare alocat stocării și prelucrării datelor sau cazuri în care un angajator își poate argumenta în mod temeinic nevoia unei perioade mai îndelungate.
Nerespectarea GDPR poate atrage după sine amenzi uriașe, de până la 4% din cifra de afaceri.