logologo
Legislaţia camerelor de supraveghere - prevederi GDPR

Pot fi considerate înregistrările video date personale?

Înainte de a înţelege legislaţia românească în privinţa supravegherii video, este important să înţelegi de ce înregistrările video sunt considerate date cu caracter personal. European Dată Protection Supervisor considera că, atât timp cât înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere pot duce la identificarea unor persoane, atunci ele pot fi clasificate ca date personale.
Ele nu pot releva doar informaţii despre identitatea unei persoane, ci şi informaţii despre locul în care se afla o persoană şi activitatea pe care o întreprinde. Tocmai de aceea este nevoie ca şi înregistrările video ale camerelor de supraveghere să poată fi reglementate în acelaşi fel cu alte tipuri de date cu caracter personal.
Cadrul legislativ

Implementarea GDPR a fost făcută începând cu 25 mai 2018, prin adoptarea Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Deşi actul normativ a fost adoptat concomitent de toate statele membre UE, el oferă explicit fiecărei ţări dreptul de a detalia normele de aplicare, prin Articolul 88: „Statele membre pot prevedea norme mai detaliate pentru a asigura protecţia drepturilor şi a libertăţilor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal”.
În acest sens, Parlamentul României a adoptat Legea 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016. Acest act normativ reglementează doar supravegherea video făcută de angajator la locul de muncă.
În schimb, instalarea camerelor de supraveghere în spaţiile publice sau private este reglementată de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, dar şi de Decizia nr. 52/2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video.
În ce condiţii pot fi montate camerele de supraveghere

Atât în cazul spaţiilor publice, cât şi al celor private este obligatoriu că prezenţa camerelor video să fie semnalata. Dacă proprietarii spaţiilor private au dreptul să-şi instaleze camere cu scopul protejării locuinţelor sau a afacerilor, în spaţiile publice nu pot fi instalate camere de supraveghere decât de firmele licenţiate de Poliţia Romană.
De asemenea, este interzisă montarea camerelor în spaţii unde ar putea atenta la intimitatea unei persoane, precum cabine de probă, vestiare, toalete şi altele similare.
Supravegherea video a angajaţilor la locul de muncă este o situaţie puţin mai dificil de gestionat, deoarece, conform Legii nr. 190/2018, aceasta nu poate fi realizată de angajator decât dacă reuşeşte să demonstreze că este singura soluţie pentru buna funcţionare a afacerii sale.
De asemenea, angajatorul trebuie să demonstreze că alte metode mai puţin intruzive prin care şi-ar fi putut atinge scopul au eşuat şi că singurul demers rămas este supravegherea video. El trebuie să informeze în mod explicit angajaţii despre camerele instalate, să se consulte (dacă este cazul) cu sindicatul salariaţilor şi să-şi argumenteze decizia.
Un angajator are dreptul de a stoca date cu caracter personal atât timp cât are nevoie pentru a le prelucra, însă această perioadă nu poate depăşi 30 de zile. Există, desigur, şi cazuri în care legea poate reglementa un timp mai mare alocat stocării şi prelucrării datelor sau cazuri în care un angajator îşi poate argumenta în mod temeinic nevoia unei perioade mai îndelungate.
Nerespectarea GDPR poate atrage după sine amenzi uriaşe, de până la 4% din cifra de afaceri.